Cedlum Cursul de Informatica pentru gimnaziu

Robotică – Cursuri de vară

CEL – Centrul de Educație Lumina organizează, în cadrul Școlii de Vară, Cursul online de robotică, un program captivant și educativ destinat elevilor cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani.

 

Prof. Vlad Filip, fost olimpic național și trainer de robotică la numeroase competiții internaționale încă din 2016, este absolvent al prestigioasei Universități din Groningen, Olanda. Programul VALHALLA EUROPE, fondat de domnul profesor, se adresează elevilor claselor I-VIII care doresc să-și descopere o nouă pasiune în lumea științei, oferind lecții de înaltă calitate cu profesori de top și foști olimpici internaționali.

 

Despre curs

Acest curs este conceput pentru a stimula interesul și pasiunea elevilor pentru tehnologia modernă și ingineria robotică. Abordarea online oferă flexibilitate și accesibilitate, permițând elevilor să participe de oriunde, cu ajutorul unei conexiuni la internet.

 

Cursul este organizat într-o manieră interactivă și educativă, facilitând învățarea conceptelor esențiale de inginerie și programare într-un mediu virtual stimulativ.

 

Ne bazăm pe metode didactice moderne și interactive pentru a asigura o învățare eficientă și plăcută. Mai multe informații despre curs puteți găsi pe site-ul profesorilor: www.valhalla.eu

 

Grupe de vârstă

Programul va fi organizat pe grupe de vârstă și se va desfășura pe parcursul a două săptămâni, de luni până vineri, în cadrul a 10 ședințe (fiecare durând 2 ore), după cum urmează:

  • Grupa de vârstă 7 – 10 ani: interval orar 11:00 – 13:00
  • Grupa de vârstă 11 – 14 ani: interval orar 17:00 – 19:00

 

Perioade

Perioadele de desfășurare ale cursurilor de educație financiară sunt următoarele:

  • Perioada 1: 01.07.2024 – 15.07.2024
  • Perioada 2: 15.07.2024 – 26.07.2027
  • Perioada 3: 29.07.2024 – 09.08.2024
  • Perioada 4: 12.08.2024 – 23.08.2024
  • Perioada 5: 26.08.2024 – 06.09.2024

 

Elevii au posibilitatea de a se înscrie la una sau mai multe perioade de curs și beneficiază de oportunitatea de a progresa și de a dobândi noi cunoștințe pe parcurs.

 

Necesar pentru participare

Pentru cursul de robotică, este necesar să aveți roboțelul LEGO Education SPIKE Prime. Nu veți avea roboțelul până la începerea cursului? În acest caz vă invităm să participați întâi la cursul de programare, având posibilitatea să vă achiziționați robotul pentru un curs de robotică dintr-o perioadă ulterioară.

Disclaimer

Lumina și profesorii cursului NU se ocupă de vânzarea robotului și nu au niciun câștig financiar din achiziționarea acestuia. Puteți să cumpărați robotul de la orice furnizor doriți.

 

Înscriere

  • Prețul cursului (pentru fiecare perioadă, însumând 20 ore) este de 1200 lei.
  • Termenul limită pentru înscriere este cu o săptămână înainte de începerea acestuia.
  • Pentru înscriere vă rugăm să completați și să semnați contractul de mai jos și să îl încărcați în formularul de înscriere:

 

CONTRACT

Pentru înscriere vă rugăm sa completați formularul din link-ul următor:

FORMULAR DE INSCRIERE

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să ne contactați la adresa de email gabriela.dragoi@cedlum.ro sau la telefon 0773.724.740

Vă așteptăm cu drag!

Scroll to Top
Visit Us On Facebook